VREAU O ŢARĂ NOUĂ NU VOUĂ

                                                              Business Adviser anul VI nr. 51 (2010 )

                                                                     Alin Tomuş

                                                        Reprezentant Business Adviser şi Business Point     

                                                        în judeţul Alba

 

Pe buzele tuturor de ceva vreme încoace stă o întrebare repetată obsesiv cu orice ocazie televizată, legată de cum a putut ajunge această ţară în situaţia în care se află. Răspunsurile, desigur sunt multiple şi încearcă să surprindă într-un context larg tot ceea ce am trăit ca societate după 1990, însă cred, dincolo de orice teorie am dezvolta, că sunt două cauze principale pentru care ţara asta arată aşa după două decenii şi anume clientelismul politic, care a sufocat orice şansă de dezvoltare a economiei reale pe principiul „dacă nu ştiu cine te-a trimis degeaba ai mai venit” şi apoi primitivismul abordării societăţii civile  faţă de conceptul de democraţie.  Am eşuat din atât de multe puncte de vedere, încât ar fi greu să facem categorii pe care să le premiem într-un concurs absurd şi sinistru. La bază, în opinia mea politică – şi cred că nu doar a mea – dezvoltată după 1990 (nu nominalizăm aici vreo culoare sau vreo guvernare) a avut atât de puţin de-a face cu nevoile unui sistem economic nou, încât era imposibil să ajungem în altă parte. Principiile unei economii de piaţă în care concurenţa ar fi trebuit să fie un mecanism de reglare  pe toate pieţele a fost înlocuit de specia denumită „băiatul deştept „ sau într-o accepțiune mai largă, clientela politică. Asta a ghidat ţara ca principiu coordonator nu altceva, şi, ca urmare, rezultatele se văd peste tot. Sigur că în mediul economic au reuşit şi oameni care au avut viziune, noroc şi putere de muncă, sigur că au reuşit pe ici pe colo să răzbată câteva speranţe, însă la modul general, ca analiză de sistem acesta a premiat apartenenţa mai degrabă decât competenţa sau capacitatea de orientare în baza unui business plan. Clientela politică a reuşit să împartă tot de la influenţă până la resurse, şi apoi ne întrebăm miraţi cum rămâne cu noi ceilalţi ? E poate momentul ca mulţi să afle că nu au contat, de fapt, niciodată şi că puţinele momente în care li s-a creat această impresie erau legate exclusiv de nevoia de a-i mai prosti încă o dată. A trecut mult prea multă vreme şi situaţia e suficient de gravă pentru a nu mai tot cocoloşi cuvintele doar pentru că, vezi Doamne, ele deranjează niscaiva oameni.

            Ţara asta  a fost realmente confiscată, pe de o parte de către nomenclatura comunistă, care s-a transformat peste noapte în democratica clasă politică şi, pe de altă parte, de către câţiva băieţi din fosta Securitate, care au devenit, tot peste noapte, oameni de afaceri ce aveau să împartă resursele acestei ţări. Restul e doar o poveste spusă unui popor manipulabil ca o grupă mijlocie într-o grădiniţă din orice oraş din România. Ceea  ce noi trăim acum sunt rezultatele unei concepţii greşite a poporului despre conducătorii săi şi a unei concepţii corecte a conducătorilor despre poporul pentru care ceea ce zici contează mai mult decât ceea ce faci, pentru că, nu e aşa, de ce să stricăm o minciună bună cu adevărul ? Vedem însă că vremea prostelii a trecut; pentru că multora li se va face repede foame şi frig, iar banii din buzunare, puţini, nu vor mai lăsa loc decât disperării multora dintre cei care, nu demult dansau ca pinguinii prin Piaţa Universităţii. Sunt mulţi cei care vorbesc acum despre falimentul unui stat în care cetăţenii au fost reduşi la stadiul de populaţie, însă trebuie să spunem că România nu poate intra în faliment, ci doar în incapacitate de plată, iar ce se va întâmpla după, e la fel de simplu ca procedură: vom tipări bani, raportul euro leu va fi de cel puţin 1 la 6 şi, de aici încolo, că vei spune doar România sau Argentina va fi doar o nuanţă.  Ce dă însă faliment este concepţia noastră despre viaţa aceea că putem şmecheri orice, că cel care fură, minte şi înşeală e demn de admiraţia noastră a tuturor, că tot ceea ce contează e să te descurci nu contează  cum şi pe câţi îi calci în picioare pe drum. Privirea aspirativă către modele fără substanţă ne-a dus, mai repede decât credeau unii, într-o situaţie care pune serios în discuţie felul nostru de a fi în acest context european şi mondial. O ţară nouă nu înseamnă câteva dungi pe asfalt şi un steag curat, nu înseamnă o serbare câmpenească în care un stăpân aruncă cu mici într-o populaţie ce se gudură slugarnic pe lângă cei care i-au minţit în mod repetat, înseamnă în primul rând o concepţie nouă despre rolul şi locul fiecăruia dintre noi, într-un mecanism faţă de care suntem cu toţii responsabili. Dacă acest lucru nu se va întâmpla România va fi mereu ţara altora şi nu a cetăţenilor ei, România se va zbate mereu între primitivism şi clientelism, până când asta va deveni starea ei naturală. Ţara asta se zguduie acum din temelii şi poate că ceea ce urmează să se întâmple cu ea va fi începutul unei introspecţii reale asupra a ceea ce suntem de fapt şi ce ar trebui să schimbăm în fiinţa noastră naţională pentru a avea o altfel de societate. Eu am doar 29 de ani şi mărturisesc sincer că putem crea o societate care să arate altfel, departe de veşnica teorie „cum nu se poate face ceva sau altceva „

            Pentru asta însă concepţiile trebuie schimbate, pentru asta nivelul de percepţie trebuie să devină altul, pentru asta şi tot ce ar putea să devină România vreau o ţară nouă nu vouă.

Argument pentru o politică morală

PNL – PD ALIANŢĂ SAU FUZIUNE

ÎNTRE POLITICĂ ŞI DEMAGOGIE

ALIANŢA PNL – PD ESTE O MANEVRĂ PENTRU A COMPROMITE SOLUŢIA

LIBERALĂ DE RECONSTRUCŢIE A SOCIETĂŢII ROMÂNEŞTI

În contextul actual de criză economică şi spirituală care face din organismul social receptor al mesajelor politice o masă de manipulare, politica nu este altceva decât un joc incoerent de alianţe şi opoziţii echivoce care urmăresc numai controlul asupra surselor de venituri.

Spaţiul politic românesc ( sau cum i se mai spune, scena politică) este ubicuu, alunecos şi confuz. Pe această scenă actorii politici evoluează după bunul lor plac, în orice direcţie ceea ce  creeză un spectacol politic asemănat adesea cu cel de circ. Ipocrizia şi inconsecveţa clasei politice sunt taxate în percepţia publică prin reacţia de repulsie faţă de politică şi prin identificarea politicii drept cursă pentru ciolan, adică interes şi folos personal .

De ce ?

Pentru că acest gen de politică modelează o societate în care a apărut o pătură bogată care tinde să acapareze în interes propriu mediul politic şi economic. Ea nu creează bogăţie aşa cum ar face o clasă mijlocie de întreprinzători prin producţie şi dezvoltare corectă  afacerilor. Pătura de îmbogăţiţi nu este formată din oameni care produc ci din politicieni, din birocraţi aserviţi ce reproduc şi perpetuează aitutdinea politicienilor şi din cei cărora, politicienii şi birocraţii, le-au înlesnit accesul la resursele de informaţie şi financiare, materiale şi tehnologice.

Pentru că nu există un cadru de orientare care să fie de fapt definit şi construit prin valorile unei doctrine politice. În acest cadru ar trebui să se întâmple mai multe lucruri şi anume:

-                            liderii politici să-şi exprime acordul public faţă de valorile democraţiei. Desigur o mare parte din aceasta ar fi un comportament de soiul „una spune alta face „. Însă cerinţa ca ei să apijine public acest set de credinţe acţionează de asemenea cu o mare presiune aspura lor ca să accepte credinţele – dacă nu cumva ipocrizia este o valoare conştientă în rândul elitelor politice. După cum au arătat studiile disonanţei cogntive cerinţa ca un anumit individ să facă un anumit tip de declaraţie publică  creează presiune în direcţia schimbării, în acea direcţie a credinţelor sale.

-                            să existe un mediu de comunicare între lideri, oameni politici şi alegători bazat pe partajarea valorilor comune iar nu ruptura, care există acum, dintre clasa politică şi populaţie. Acest lucru are ca efect conflictele exprimate şi latente dintre categoriile sociale, lipsa de solidaritate şi mobilizare socială pentru performanţă şi progres

-                            soluţiile şi deciziile să urmeze drumul care trebuie să treacă prin consultarea comunităţii şi a populaţiei iar nu prin scurtăturile cele mai bizare în care sunt invocate stările de urgenţă, presiunile sindicale, sau exigenţele externe. Acestea sunt de fapt alibiuri sau văluri după care se ascunde incapacitatea şi impostura actorilor politici precum şi eşecurile şi ratările succesive ale sistemului politic în ansamblu din 1990 până acum

-                            în ce-i priveşte pe alegători, aceştia ar avea un criteriu după care să evalueze în mod curent şi să sancţioneze în cunoştinşă de cauză, prin vot, comportamentul şi deciziile politicienilor

Dar nimic dintoate acestea nu se întâmplă. Politica românească este un eufemism. Ca şi când

am trăi într-o lume democratică, o lume a libertăţii individuale şi colective şi a realizării de sine.

            În acest moment, după paisprezece ani de la Revoluţia Română, societatea românească are nevoie de orientări clare.

            Social democraţia este mai aproape de cultura politică socialistă pe care am suportat-o în masă. În virtutea acestei ideologii ascunse, ancorate în subconştientul românilor, ei aderă cu uşurinţă la tipul de mesasj în care sunt prezente două elemente cheie şi anume: statul magician care rezolvă totul, şi protecţia socială despre care nimeni nu-şi pune întrebarea cine o produce de fapt. Cu toate acestea în România există un gol imens între stat şi popor.

Statul birocratic deturnează  resursele materiale şi financiare.

În acelaşi timp blochează coagularea societăţii civile şi a surselor sociale de putere ca parteneri în dialogul dintre cetăţean şi puterea politică .

            Drept rezultat la sfârşitul anului 2001, România era pe locul 137 din 150 de state monitorizate, cu unul dintre cele mai puţin liberale sisteme economice din lume.

            În ce priveşte liberalismul, există în percepţia publică un vid de reprezentare. Oamenii ştiu doar vag despre faptul că modelul gândirii şi acţiunii liberale promovate de Partidul Naţional Liberal a stat la baza guvernelor ce au modelat România de la apariţia sa ca stat, la obţinerea Independenţei, la înfăptuirea României Mari ca stat eropean modern. Un stat în care românii au trăit bine, întro societate cu o clasă de mijloc puternică şi cu un sistem administrativ stabil şi eficient.

            Deturnată din evoluţia ei de către comunism şi întârziată într-un post comunism rătăcitor prin politicile de stânga, societatea românească are nevoie de opţiuni clare prin care să-şi mobilizeze resursele şi energiile, prin care să iasă din stagnare.

Tocmai această nevoie determină obiectivul Partidului Naţional Liberal obiectiv ce este în rezonanţă cu aşteptările populaţiei şi de fapt dă consistenţă a ceea ce numim interesul general.

            În actualul context politic marcat de incoerenţă, instabilitate şi erori costisitoare trăite de populaţie există două forţe politice care îşi declară intenţia şi capacitatea de a remodela societatea. Acestea sunt PNL şi PD. Fiecare după modelul şi orientarea sa doctrinară situate în dreapta şi în stânga eşichierului politic.

Partidul Democrat înfiinţat după 1989 face parte din familia politică social democrată. Îi reamintim acest lucru dacă îşi neosocoteşte doctrina, adică mesajul către segmentul de populaţie pe care îl reprezintă.

Oferta liberală  este un mesaj distinct, propriu, limpede şi coerent.

Instrumentul prin care vom pune în practică obiectivul nostru este Reforma Liberală cu cele două valenţe ale ei: reforma mentalităţilor şi reforma sistemului administrativ, economic şi politic.

Partidul Naţional Liberal este şi se afirmă ca principalul vector al construcţiei societăţii democratice în România pentru că are :

LEGITIMITATE

Este continuatorul Partidului Naţional Liberal desfiinţat de comunism prin metode violente şi fraudă electorală.

CREDIBILITATE

Vedeţi cartea de istorie dar nu cea mistificată de comunişti.

SOLUŢII

În istorie a construit societatea românească modernă. În prezent, tot mai mulţi văd şi aud despre America, Japonia, Anglia. Sunt state, societăţi şi economii care funcţionează după principii, moduri de organizare şi valori liberale.

Celor care susţin că trebuie (prin ameninţarea cu desfiinţarea oponenţilor iar nu democratic !) să trecem peste doctrine, ca fiind lucruri fără importanţă, le răspundem prin mesajul lui lui I.G. Duca formulat acum optezeci de ani :

„Este de mult in obicei la noi să se spună că partidele politice sunt deosebiri de persoane, de ambiţii, nu de concepţii şi de doctrină. M-am ridicat  de-a pururi împotriva acestor afirmaţii inexacte care porneau de la cei ce nu îndrăzneau să-şi dezvăluiască adevăratele credinţe de frica inoportunităţii lor, fie de la cei ce socoteau că anume echivocuri sunt, din punct de vedere tactic o supremă abilitate, fie în sfârşit de la cei ce, geloşi de izbînzile unor anume doctrine şi îngrirjiţi de înfrângerile propriilor lor doctrine, îşi închipuiau că proclamând lipsa de doctrină a tuturor, sau mai bine zis confuzia generală a doctrinelor,vor izbuti să se salveze pe ei şi să discrediteze adeversarii. Această calomnie, ca toate calomniile, a prins. Şi e bine că avem astăzi şi unii şu alţii prilejul ca într-o incintă ştiinţifică, deci obiectivă, să ne arătăm limpede şi pe faţă  credinţele în temeiul cărora cerem încredinâarea ţării şi revendicăm dreptul de a-i conduce destinele. „( I.G. Duca- Doctrina Liberală – Conferinţa ţinută la Fundaţia Universitară Carol I în ziua de 15 februarie 1923 ).

Pe de altă parte înfrângerile liberalismului în democraţiile occidentale cât şi în România în anume perioade de timp „le-au înregistrat partidele liberale nu doctrina liberală. Nepriceperea slujitorilor nu schimbă splendoarea credinţei „ (I.G.Duca )

            Acelora care invocă priorităţi ale României pe care de altminterile-au ignorat timp de mai bine de un deceniu, şi susţin alianţa PNL – PD într-un „partid nou care spune ceva”, le răspundem că Partidul Naţional Liberal a realizat şi spune de mai bine de un secol ceva: „Progresul sub toate formele în cadrul însă al concepţiei proprietăţii private. Acest nume e atât de strâns unit cu înfăptuirea României Mari încât a devenit pentru mulţi un simbol : pentru trecut o mândrie pentru viitor speranţa. „ ( I. G. Duca)

În ce priveşte configurarea şi evoluţia relaţiei dintre cele două partide punctul nostru de vedere este următorul.

Fuziunea (adică includerea PD în PNL cu denumirea PNL) oferă alegătorilor orientări şi opţiuni clare în raport cu celelalte partide

Alianţa, în schimb, perpetuează confuzia, echivocul şi impostura ce caracterizează momentul actual.

În ce priveşte oamenii politici, calea compromisului pe care îl invocă este de fapt paradoxală. Pentru că nu poţi fi în acelaşi timp social democrat şi liberal decât printr-o morală foarte laxă sau o dezorientare de tip cetăţeanul turmentat. Referitor la structura umană din cele două partide lucrurile sunt simple. Fuziunea îi determină de fapt să opteze. Cei ataşaţi social democraţiei merg în stânga. Cei care cred în liberalism vin în PNL. Alianţa în schimb devine un camuflaj sub care se dezvoltă eterogenitatea şi comportamentele de tip oportunist şi ipocrit.

            Prin fuziune liderii politici arată că dau prioritate interesului general, sacrifică interesul personal şi creează un semnal major pentru un alt stil de politică.

            Prin alianaţă liderii politici conservă interesul personal şi sacrifică interesul general pe care îl declamă în mod demagogic.

            Există în cultura politică post comunistă cel puţin două idei contraproductive şi anume.

 Una este aceea că nu poţi schimba nimic dacă nu eşti la putere. Această optică demobilizează societatea în sensul exercitării presiunii la schimbare şi a controlului asupra puterii. În acelaşi timp compromite exerciţiul unei opoziţii coerente şi eficiente în registrul politic.

Cea de a doua idee este aceea că nu contează modul şi mijloacele prin care vii la putere. Poţi să flatezi, să linguşeşti, să te aliezi contrar valorilor doctrinare, să manipulezi mulţimea pentru a o convinge să-ţi delege puterea.

            Referitor la prima idee PNL vrea să construiască o societate civilă dinamică pentru că democraţia liberală este „puterea organizaţiilor”

            Cea de a doua idee, care se referă de fapt la relaţia dintre politică şi morală, PNL va reforma mentalitatea în sensul că politica trebuie să fie morală.          

Fuziunea este o soluţie morală pentru că soluţia electorală este în acord cu soluţia de guvernare. Guvernarea est o punere în practică a promisiunilor. Cei care guvernează îşi asumă riscurile şi responsabilităţile.  Istoria guvernărilor liberale dinainte de război constituie un exemplu.

            În acest moment, formarea alianţei perpetuează confuzia în mintea alegătorilor. Fenomen de altminteri întreţinut în mod deliberat de cei ce sunt la putere.

            Referitor la structura umană din cele două partide, alianţa este un camuflaj sub care se dezvoltă comportamentele de tip ipocrit şi opoprtunist. În fapt dincolo de onestitatea dezirabilă  şi cooperarea declarativă, în cadrul alianţei se declanşează certuri interminabile pentru poziţii pe listă, candidaturi la primărie, funcţii etc. Climatul de lucru este marcat de nemulţumiri, ostilitate şi lipsă de randament. Aceasta a fost cauza eşecului de guvernare în perioada 1996 – 2000.

            Efectele guvernării prin alianţă au fost :

Scăderea dramatică a încrederii şi speranţelor populaţiei în soluţiile de dreapta

Orientarea către un autoritarism naţionalist anacronic şi demagogic

Compromiterea soluţiei de alianţă

            Alianţa, chiar în cazul reuşitei în scrutinul electoral bazată pe discurs demagogic  şi  voturi de conjunctură  va fi un insucces în guvernare, acolo unde trebuie să dai proba practică. Consultarea populaţiei din ultimele luni (iunie, iulie, august 2004 ) prin intermediul sondajelor de opinie arată tendinţa staţionară sau de regres a aprtidelor importante. Partidul Naţional Liberal este singurul care are procente semnificative de creştere.

            Şi din această perspectivă sesizabilă de toată lumea nu numai de politicieni, o alianţă PNL cu un partid în regres şi opus ca doctrină este total nejustificată şi neproductivă. Formarea alianţei favorizează PD şi aduce deservicii PNL.

            În acest moment Partidul Naţional Liberal trebuie să-şi fructifice la maximum redutabila armă pe care o are în bătălia electorală şi anume DOCTRINA LIBERALĂ. Prin metode moderne şi extrem de eficiente doctrina liberală poate fi făcută cunoscută unui număr foarte mare de alegători astfel încât în anul 2004, după trendul de creştere din ultimele şase luni, vom ajunge la un procent electoral între 35 şi 40 %.

            Pentru a reuşi în politică demagogul spune oamenilor ceea ce le place lor să audă. Adevăratul politician spune oamenilor ce trebuie făcut pentru ca să le fie bine.

            A venit timpul ca primii să plece  şi în locul lor să vină o nouă generaţie de politiceni, care să-şi construiască cariera muncind în folosul comunităţii.

            Pentru că odată intrat în politică, propria persoană nu contează, ci doar principiul doctrinar pus în slujba binelui general.

 POZIŢIA SCOLII LIBERALE ÎN 2003.

Astăzi 2012

NO COMMENT

ESTE CEVA DE COMENTAT !

COSTURILE ERORILOR SUNT IMENSE !

                                                                                   Radu Precul

                                                                                   Mircea Rotaru