joi, 28 aprilie 2011

ŞCOALA LIBERALĂ

Democraţia ca model de organizare socială în care este inclus modul de funcţionare politico-statal, cere spirit democratic, ceea ce înseamnă că, în realizarea vieţii personale şi sociale, forma reclamă fondul, libertatea exterioară pe cea interioară.
Construcţia socială democrată cere cultură democrată.
Şcoala Liberală este o strategie de învăţare ce are la bază atitudinea socratică relevată astfel de Karl Popper:
“Disponibilitatea de a învăţa dovedeşte prin ea însăşi, de fapt toată înţelepciunea câtă pretindea Socrate că posedă el însuşi; pentru că cel dispus să înveţe ştie cât de puţin ştie. Omul needucat pare astfel a avea nevoie de o autoritate care să-l deştepte, întrucât nu e de aşteptat să aibă el însuşi spirit autocritic. Dar acest unic element de autoritarism era de minune contrabalansat, în doctrina lui Socrate, de sublinierea că autoritatea nu trebuie nicidecum să revendice mai mult de atât. Adevăratul învăţător îşi poate dovedi această calitate doar manifestînd acel spirit autocritic ce lipseşte omului needucat. “Nu pretind mai multă autoritate decît atâta câtă rezultă din faptul că ştiu cât de puţin ştiu”: Acesta este modul în care Socrate ar fi putut să justifice misiunea sa de deşteptător al oamenilor din toropeala lor dogmatică.
În această misiune educaţională el vedea în acelaşi timp o misiune politică. Simţea că viaţa politică a cetăţii poate fi îmbunătăţită doar pe calea educării la cetăţeni a spiritului autocritic. În acest sens el pretindea că este “singurul politician din vremea sa” în opoziţie cu toţi aceia care îi linguşesc pe oameni în loc să promoveze adevăratele lor interese.”

Şcoala liberală este o şcoală a schimbării personale şi sociale.
Este o şcoală a cetăţeanului; schimbarea condiţiei de victimă a abuzurilor sistemului societal cu cea de partener; a condiţiei de locuitor cu cea de cetăţean.
Este o şcoală politică; schimbarea condiţiei de victimă a sistemului politic, cu cea de partener, de modelator al mediului politic.
Este o şcoală economică; schimbarea condiţiei de victimă a strategiilor economice externale, cu condiţia de partener economic serios, generator de plus valoare.

Şcoala liberală este un concept
• Deschis
• Progresiv (gradual)
• Participativ

Şcoala liberală
Misiune
Şcoala liberală are o misiune educaţională şi politică în spiritul socratic aşa cum deja l-am enunţat.

Şcoala liberală
Viziune
Din perspectiva şcolii liberale, românii au nevoie să iasă din starea de „alienare în sărăcie” şi să ajungă la starea normală de rezonare, onorare şi respect faţă de resursele cu care sunt dăruiţi de Dumnezeu, pentru a construi un mod de trai material şi spiritual pe măsură.

Şcoala liberală
Valori
Valorile libertăţii, credinţei, progresului şi coeziunii sociale.

Şcoala liberală răspunde nevoilor de reformă a sistemului politic şi a sistemului social, în subsidiar nevoilor de ;
Reabilitare a mecanismelor democratice
Formare a cetăţenilor capabili să-şi asume responsabilităţi publice
Învăţare şi dezvoltare a comportamentelor de tip antreprenorial

Şcoala liberală are drept scop
Influenţarea, în sensul schimbării, comportamentului în triada relaţională
individ – organizaţie – sistem

Şcoala liberală are următoarele obiective

Obiective educaţionale (în spiritul şi practica socratică – metode de lucru)
Este vorba de obţinerea comportamentelor de tip democratic prin cultivarea valorilor şi „educarea la cetăţeni a spiritului autocritic” atât la nivel individual cât şi organizaţional.

Este o educaţie
liberă de constrângeri ideologice
alternativă şi complementară la educaţia insituţionalizată
flexibilă şi dinamică în rezonanţă cu evoluţia mediului economic
adecvată la cerinţele de pe piaţa muncii şi a ocupaţiilor, cu o acoperire realistă, complexă şi eficientă a spaţiului incoerent şi ineficient dintre educaţia instituţionalizată şi realitatea economică

Obiective reformatoare

Să combată abuzurile, de orice fel şi la orice nivel, a instituţiilor faţă de cetăţeni
Să creeze impulsuri reformatoare către sisteme, organizaţii şi instituţii (politic, juridic, economic etc. )
Şcoala liberală practică metode ce vizează

Dezvoltarea personală
Dezvoltarea organizaţională

Dezvoltarea organizaţională implică folosirea unor consultanţi sau agenţi de schimbare, respectiv a unor specialişti din domeniul ştiinţelor socio-umane care au rolul de a observa, analiza şi diagnostica problemele cu care se confruntă organizaţia şi apoi de a găsi soluţiile de rezolvare a dificultăţilor existente.
Dezvoltarea organizaţională este o filosofie socială care se preocupă de crearea unui mod mai bun de viaţă.
Valorile ce susţin activitatea de dezvoltare organizaţională se referă la libertatea individuală şi autodeterminare – posibilităţi de auto-exprimare cu accent pe onestitate crescută şi profunzime în comunicare şi relaţii.
Dezvoltarea organizaţională presupune renunţarea la structurile autoritare folosite în organizaţiile tradiţionale şi deplasarea accentului spre practicile participative şi eforturile de grup. Practicile tradiţionale de conducere negau sau ignorau importanţa sentimentelor oamenilor, ceea ce a încurajat rezistenţa acestora la schimbare şi stagnarea.
Centrarea pe oameni a conducătorilor nu constă în manifestarea unor atitudini paternaliste, ci în respectul şi importanţa acordată oamenilor. Conducătorii centraţi pe oameni acţionează după principiul “relaţiilor suportive”. Conducerea şi alte procese ale organizării trebuie astfel realizate încît să asigure posibilitatea maximă ca în toate interacţiunile şi în toate relaţiile cu organizaţia fiecare mebru să vadă – în lumina formaţiei, a valorilor şi aşteptărilor sale – experienţa ca suportivă şi ca fiind cea care construieşte şi menţine sensul cu privire la importanţa şi valoarea personală.
Dezvoltarea organizaţională implică schimbări majore atît la nivelul structurii sistemului ( climat organizaţional, modalităţi de practicare a muncii etc. ) cît şi la cel al membrilor organizaţiei (schimbarea atitudinilor, valorilor, credinţelor, orientărilor, sentimentele oamenilor pentru a face faţă schimbărilor ).

Planurile de acţiune sau intervenţiile în Dezvoltarea Organizaţională au în vedere în special schimbarea comportamentului organizaţional.
Exemple de activităţi sau intervenţii D.O. care vizează schimbarea comportamentului sunt:
Educarea capacităţii indivizilor de a face faţă relaţiilor cu ceilalţi.
Acest proces de instruire se realizează de obicei în grupuri cunosctue sub denumirea de “Grupuri – T” ( T de la training, instruire ). Scopul acestor grupuri de instruire este acela de a-şi ajuta membrii:
a) să înţeleagă mai bine percepţia altora despre ei, ca şi modul în care comportamentul lor îi afectează pe ceilalţi;
b) să-şi înţeleagă mai bine propriile sentimente, ca şi modul în care acestea le influenţează comportamentul
c) să înveţe să se confrunte adecvat cu ceilalţi
d) să-şi dezvolte capacităţi comportamentale specifice ce ţin de abilitatea de a-i asculta pe ceilalţi, de a-i lăuda sau critica şi de a comunica cu limbajul gesticii
Analiza tranzacţională reprezintă o formă de instruire prin care se examinează modul
în care oamenii comunică între ei cu scopul de a-i ajuta să comunice mai clar, cu mai mult tact şi cu mai multă empatie
Cînd vorbeşti despre schimbare apare în mod obligatoriu problema rezistenţei la schimbare. Schimbarea înseamnă pentru mulţi oameni nesiguranţă sau lipsă de securitate. Această teamă sau anxietate a oamenilor cu privire la schimbare îi conduce la încercarea de a o bloca de a rezista introducerii ei. Inerţia şi apatia pe de o parte, frica şi prejudecata pe de alta, constituie împreună forţe care se opun schimbării într-o organizaţie.

Şcoala Liberală îşi propune să formeze oameni politici şi lideri politici.
Referitor la liderii politici putem sublinia două puncte de vedere din perspectiva cărora putem defini un cadru de referinţă şi anume:
1) Liderii politici din democraţii trebuie să-şi exprime acordul public faţă de mitul democratic.
Desigur o mare parte din aceasta poate fi un comportament de soiul “una spune alta face”. Însă cerinţa ca ei să sprijine public acest set de credinţe acţionează de asemenea cu o mare presiune asupra lor ca să accepte credinţele – dacă nu cumva ipocrizia este o valoare conştientă în rîndul elitelor politice. După cum au arătat studiile disonanţei cognitive, cerinţa ca un anumit individ să facă un anumit tip de declaraţie publică creează presiune în sensul schimbării tocmai în acea direcţie a credinţelor sale.” Pe de o parte.
2) Pe de altă parte, schimbarea noastră înşine este determinată de înţelegerea propriilor paradigme respectiv a modelelor în care ne-am obişnuit “să vedem” să înţelegem şi să interpretăm lucrurile. Paradigmele sunt strâns legate de caracter iar puterea lor constă în faptul că produc “lentilele” prin care vedem lumea.
Etica personalităţii a dominat teoriile şi concepţiile dezvoltate după primul război mondial argumentînd că succesul este mai mult o funcţie a personalităţii, a imaginii publice, a atitudinilor sau comportamentelor personale, a deprinderilor şi tehnicilor care facilitează procesul interacţiunii umane.
Acest gen de abordare era în mod clar manipulative. Accentul pus pe tehnici şi strategii de influenţare şi determinare ale comportamentului celorlalţi în sensul de a-i pune să facă ceea ce vrei tu să facă – în timp ce caracterul este marcat de duplicitate şi nesinceritate – nu poate avea consecinţe benefice pe termen lung.
De aceea este necesar să ne reîntoarcem la o “etică a caracterului” bazată pe ideea fundamentală că există principii care guvernează eficienţa umană. Această abordare presupune un alt nivel de gândire mult mai profund, o altă paradigmă a eficienţei personale şi interpersonale şi anume una orientată pe caracter şi bazată pe principii.
În acelaşi timp un element foarte important este “cultura organizaţională” adică normele sau sistemul de credinţe şi valori specifice membrilor organizaţiei. Aceasta determină în mare măsură atît eficienţa stilului de conducere cît şi eficienţa oganizaţională însăşi în contextul căreia se poate vorbi despre
mediu politic ca un mediu de identificare, integrare şi realizare
stil (mod ) de a face politică ( de la o politică reactivă la una proactivă printre altele)
construcţie de carieră prin competitivitate şi competiţie politică după criterii de profesionalism, valoare şi exemplu moral
Abordarea organizaţiei de partid din perspectiva culturii organizaţionale şi a modelelor culturale specifice unei societăţi are implicaţii profunde pentru însuşi modul de înţelegere şi interpretare a proceselor şi strategiilor de conducere. “Metafora culturii” ne-ar ajuta să reinterpretăm natura stilurilor tradiţionale de conducere şi să înţelegem mai bine rolul pe care acestea le pot juca în construcţia socială a realităţii. O astfel de abordare le-ar permite managerilor politici să înţeleagă că deşi nu pot controla cultura o pot influenţa prin cultivarea valorilor dezirabile.

Şcoala Liberală implică dezvoltarea valenţelor relaţiilor publice deoarece se preocupă de ceea ce înseamnă comunicarea şi relaţiile cu publicuri diferite.
În ce priveşte comunicarea ea creează un mediu continuu şi coerent de comunicare astfel încât membrii să fie
• receptaţi (văzuţi, auziţi, citiţi )
• înţeleşi ( mesajul să fie decodificat corect )
• acceptaţi ( mesajul nostru să nu fie respins )
în scopul de a provoca o reacţie (o schimbare de percepţie, de gîndire, de interpretare, de atitudine sau de comportament ).
În acest context Şcoala Liberală promovează relaţii cu persoane, organizaţii şi asociaţii cu cele mai diverse orientări, sindicate, instituţii ale statului, instituţii de cultură şi educaţie.
Şcoala Liberală promovează o relaţie cu sistemul societal prin care să influenţeze şi să inducă schimbări în sensul reformei morale si dezvoltării culturii civice.

Societatea românească este o societate anomică, o societate în care nu există solidaritate şi nu există o motivaţie intrinsecă a muncii.
Românul este dezorientat şi nu mai ştie în ce fel de Românie trăieşte. Nu există norme şi valori care să îl orienteze şi să dea consistenţă eforturilor sale. Este prins între un trecut comunist pe care îl respinge, un trecut mai indepărtat pe care nu îl mai poate reconstrui şi un prezent care îi fuge printre degete pentru că lumea se schimbă repede şi nu îl aşteaptă pe el..
Societatea româneacă nu este o societate liberă pentru că nu este o societate a opţiunilor. Este o societate în care oamenii sunt constrânşi la privaţiuni în numele unei organizări sociale caricaturale şi care nu are nimic de a face cu democraţia şi capitalismul. În care costurile erorilor pe care le fac cei care gestionează puterea de la Revoluţie până în prezent sunt mari şi de lungă durată.
Este timpul ca ele să fie oprite !

Societatea capitalistă modernă este o lume a valorilor şi a opţiunilor. Asta înseamnă
Democraţie politică – posibilitatea înlocuirii regimurilor fără vărsare de sînge şi suferinţe inutile
Economie de piaţă – raport dintre cerere şi ofertă
Societate civilă – a deschide orizontul cît mai multor grupuri astfel încît nici unul să nu devină tiran
Aceasta înseamnă diminuarea tipului de comportament asistat în favoarea tipului individual, autonom, producător de progres economic şi bunăstare.
Cu alte cuvinte Şcoala Liberală are datoria morală de a elibera România din “captivitatea” crizei spirituale post comuniste în care se află astăzi. Pentru a-şi construi un viitor.

Mircea Rotaru